Curtici. Cu o echipă întreagă plecată înainte de începerea campionatului, sau în pauza de iarnă, Frontiera Curtici a ales cale corectă, întinerirea lotului, atâta timp cât obiectivul este rămânerea în liga a IV-a.
Compania care are drept de concesiune a perimetrului EX-6 Curtici anunţă că nu se caută sub nicio formă gaze de şist.
ARAD. Muncitorii care efectuează lucrări la reţeaua de canalizare din Curtici, au dat din greşeală, în timp ce săpau, peste un proiectil. Oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat pirotehniştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Poate că acum, la zece ani de la moartea lui, ar trebui să-i vedem mai limpede destinul literar.
La sfârşitul lunii martie, locuitorii zonei ar urma să aibă o infrastructură de apă şi canal modernă.
UT Arad
Liniștea acestei nopți a fost spartă de o veste absolut cutremurătoare: Radu Mărginean a murit, la vârsta de doar 43 de ani. UTA este în doliu, fotbalul este în doliu, Aradul este în doliu!
Ştiri sportive
Federația Română de Fotbal salută adoptarea modificărilor la Legea 4, și consideră că este un pas important pentru modernizarea experienței spectatorilor la competițiile sportive și a fotbalului românesc.
România
Președintele Nicușor Dan și-a publicat, marți seara, declarația de avere, în care este trecută și lista cu donatori din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2025.
Local
Județul Arad rămâne în coada clasamentului regional într-un an al notelor de 10 depline dispărute. Județul are un procent de mediu mai mari de 5 cu șase puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat la nivel național.
5
România
Președintele AUR, George Simion, îl „somează” pe șeful statului să desemneze săptămâna aceasta o persoană care să formeze noul Guvern și anunță că începe demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan.
ARADON Sport local
BUZĂU. Zilele trecute, fetele din secția de tenis de masă de la CS Municipal Arad (antrenor Cristian Dodean) au luat parte la „Paleta de Argint”, competiție tradiţională rezervată copiilor cu vârste de până de 10 ani.
Local
Evenimentul de lansare a volumului a oferit publicului privilegiul de a dialoga cu autorul și de a asculta reflecțiile invitaților asupra unei cărți care îmbină memoria personală cu istoria unei comunități.
Local
Reprezentanții ISU Arad precizează că scopul exercițiului a fost verificarea modului de intervenție în cazul producerii unui incendiu la un obiectiv industrial.