CURTICI. Poliţiştii de frontieră de la Curtici au prins două persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera folosindu-se de paşapoarte false.
ARAD. „Bătrâna Doamnă” va disputa o partidă de verificare cu Frontiera, în săptămâna în care trebuia să evolueze în campionat.
CURTICI. Ca în fiecare an, cu ocazia „Zilei francofoniei” la CDI-ul şcolii din Curtici au avut loc manifestări dedicate evenimentului.
CURTICI. Au încercat să iasă din ilegal România pe jos, deplasându-se pe lângă calea ferată de la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici.
ARAD.Eusebiu Pistru a anunţat demararea lucrărilor pentru reabilitarea căii ferate Arad-Curtici.
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) a reafirmat miercuri importanţa legăturilor de securitate ale UE cu Statele Unite, după ce preşedintele american, Donald Trump, a atacat din nou NATO şi a ameninţat că se va retrage din Alianţă, informează EFE.
Local
O seară de înălțare sufletească la Șicula, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului.
Local
Președintele Sindicatului SCOR Arad a declarat că primăriile lucrează încă la definitivarea noilor organigrame, dar o primă evaluare arată că marea majoritate a posturilor care trebuie desființate sunt deja vacante.
1
Local
Caius Parpală a fost achitat, în primă instanță, în al doilea dosar în care a fost judecat pentru fapte de corupție.