CURTICI. Un vietnamez a plătit 200 de euro pentru un document eliberat de autoritățile din Cehia.
CURTICI. Opt migranți au fost găsiți la frontiera Curtici pe când încercau să treacă ilegal granița, ascunși într-o mașină.
ARAD. S-a semnat contractul pentru reabilitarea liniei ferate Frontieră - Curtici - Arad. Mai exact, CFR SA a semnat 6 contracte de finanţate din fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 479 de milioane de euro, cel mai mare dintre acestea vizând judeţul nostru.
CURTICI. Un bărbat dat în urmărire generală a fost prins la Curtici, pe când încerca să iasă din România.
CURTICI. Poliţiştii de frontieră de la Curtici au prins un bărbat din Guineea care a încercat să treacă ilegal frontiera din România spre Ungaria folosindu-se de o viză falsă. Bărbatul călătorea cu trenul Dacia și a fost depistat după ce a prezentat la controlul de frontieră un pașaport eliberat de autoritățile din Guineea.
Mapamond
Din New York în Colorado, candidații progresiști din Statele Unite au înregistrat recent o serie de victorii răsunătoare în alegerile primare ale democraților, pe un fond de nemulțumire populară față de establishmentul partidului, cu câteva luni înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului, scrie miercuri AFP.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că, în prezent, nu există perspective de a relua dialogul cu NATO și nici de a normaliza relațiile cu această organizație, informează EFE.
Mapamond
Doi artiști ruși temerari, care alcătuiesc un cuplu în viața de zi cu zi, au escaladat miercuri vârful impunător al legendarei clădiri Empire State Building din New York pentru a desfășura un banner de mari dimensiuni ce promovează pacea mondială, în cadrul unei acțiuni care părea a fi o foarte elaborată cerere în căsătorie, dar care s-a încheiat cu arestarea celor doi cascadori, informează Reuters.
Mapamond
Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse, lansând atacuri cu drone asupra unor instalații ale industriei militare situate în adâncul teritoriului rus și distrugând un pod rutier strategic pe ruta care leagă orașele ocupate Donețk și Mariupol, relatează dpa.
Evenimente
În continuarea demersurilor de sprijinire a economiei regionale, Direcția Agricolă Arad organizează un târg dedicat promovării bunătăților autohtone.
Local
ARAD. „O zi la Consiliul Județean” a continuat cu patru arădeni care au răspuns invitației lui Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA.
Local
ARAD. Primele efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase anunțate prin avertizarea de cod portocaliu s-au înregistrat miercuri după-amiaza în județul Arad.
România
Partidul Național Liberal a transmis miercuri că decizia pronunțată de Tribunalul București nu influențează în mod direct partidul, ci doar suspendă anumite hotărâri, iar conducerea aleasă la Congresul Extraordinar din 21 iunie își exercită pe deplin atribuțiile și hotărârile Congresului sunt în vigoare.