CURTICI. Autorităţile judeţene s-au aflat într-o vizită de lucru în localităţile Şofronea şi Curtici, unde au participat la inaugurarea oficială a drumului care leagă municipiul Arad de oraşul mai sus menţionat. După ce au împărţit drumul în două tronsoane, cei de la Consiliul Judeţean Arad (CJA) au început modernizarea părţii carosabile. Primul tronson a fost finalizat în luna iunie a acestui an, iar acum toată şoseaua dintre Arad şi Curtici este nou-nouţă.
CURTICI. Poliţiştii de frontieră de la Curtici au prins un iranian, care a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria folosindu-se de acte de identitate false pentru care a plătit 2.000 de euro.
CURTICI. Doi iranieni au fost prinşi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, legitimându-se cu paşapoarte finlandeze false.
CURTICI. Poliţiştii de frontieră de la Curtici au prins un iranian, ascuns în toaleta trenului internaţional care circulă pe ruta Bucureşti-Budapesta. Tânărul, în vârstă de 23 de ani nu avea asupra sa niciun document de identitate.
PECICA. Chiar dacă şi-a menajat o serie de titulari în meciul de Cupă, de la mijlocul săptămânii, Progresul Pecica a simţit, pentru prima oară în actualul sezon, gustul amar al înfrângerii.
Mapamond
Din New York în Colorado, candidații progresiști din Statele Unite au înregistrat recent o serie de victorii răsunătoare în alegerile primare ale democraților, pe un fond de nemulțumire populară față de establishmentul partidului, cu câteva luni înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului, scrie miercuri AFP.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că, în prezent, nu există perspective de a relua dialogul cu NATO și nici de a normaliza relațiile cu această organizație, informează EFE.
Mapamond
Doi artiști ruși temerari, care alcătuiesc un cuplu în viața de zi cu zi, au escaladat miercuri vârful impunător al legendarei clădiri Empire State Building din New York pentru a desfășura un banner de mari dimensiuni ce promovează pacea mondială, în cadrul unei acțiuni care părea a fi o foarte elaborată cerere în căsătorie, dar care s-a încheiat cu arestarea celor doi cascadori, informează Reuters.
Mapamond
Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse, lansând atacuri cu drone asupra unor instalații ale industriei militare situate în adâncul teritoriului rus și distrugând un pod rutier strategic pe ruta care leagă orașele ocupate Donețk și Mariupol, relatează dpa.
Evenimente
În continuarea demersurilor de sprijinire a economiei regionale, Direcția Agricolă Arad organizează un târg dedicat promovării bunătăților autohtone.
Local
ARAD. „O zi la Consiliul Județean” a continuat cu patru arădeni care au răspuns invitației lui Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA.
Local
ARAD. Primele efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase anunțate prin avertizarea de cod portocaliu s-au înregistrat miercuri după-amiaza în județul Arad.
România
Partidul Național Liberal a transmis miercuri că decizia pronunțată de Tribunalul București nu influențează în mod direct partidul, ci doar suspendă anumite hotărâri, iar conducerea aleasă la Congresul Extraordinar din 21 iunie își exercită pe deplin atribuțiile și hotărârile Congresului sunt în vigoare.