Preşedintele PMP Arad, Florin Remeţan, spune că, prin fuziunea grupului parlamentarilor PMP cu cel al parlamentarilor plecaţi din PP-DD, Aradul are reprezentant în noul grup, respectiv, pe deputatul Ştefan Petru Dalca. „Parlamentarii PMP şi PND au constituit, în Parlamentul României, Grupul Democrat Popular. Aradul este reprezentat în acest grup de către deputatul Ștefan Dalca.
ARAD. Exclus din PP-DD, împreună cu alţi deputaţi care s-au "răsculat" împotriva conducerii centrale, în frunte cu Simona Man, Ştefan Petru Dalca, deputatul Colegiului 7, are un nou partid. mai exact, împreună cu alţi nouă deputaţi PP-DD, a pus bazele Partidului Naţional Democrat.
ARAD. Conform presei centrale, cinci parlamentari ai PP-DD au fost excluşi, în noaptea de marţi spre miercuri, din partid, în urma deciziei Biroului Naţional de Coordonare.
România
Liderul Grupului Minorităților Naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, estimează că viitorul Guvern va fi unul minoritar.
Local
Instanța anulează definitiv certificatul de urbanism și autorizația de construire care au permis dezvoltarea proiectului de la fostul Antrepozit Andrényi, de pe 6 Vânători.
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, la finalul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că există două variante de guvern minoritar, o a treia variantă fiind un guvern „cu o majoritate foarte subțire”. Au existat întrebări legate de o posibilă sesiune extraordinară, cum și când ar funcționa - la început de iulie sau mai târziu.
România
USR nu va putea să susțină un guvern din care face parte PSD, a afirmat, marți, președintele USR, Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.
România
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că partidul său este „atașat valorilor românești” și că fără acesta nu se poate rezolva criza guvernamentală.
1
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că PSD este gata să își asume guvernarea.