SEBIŞ. Dacă nici acum, atunci când ? Etapă cu adversari abordabili pentru grupările arădene de Liga III.
Sebiş. Imediat după meciul pierdut cu „Poli” Timişoara, din cadrul Cupei României, de azi, antrenorul echipei Naţional Sebiş, Dan Cuedan ne-a declarat:
Apar primele roade ale muncii depuse de Dan Cuedan şi Sandu Gaica la timona Selecţionatei AJF Arad, Under 16.
Nici etapa cu numărul patru, ultima din tur, nu a fost una cu noroc pentru trupa lui Dan Cuedan şi Sandu Gaica. Chiar dacă a condus cu 2-1 la pauză (goluri Marinescu şi Martin), jucătorii Selecţionatei AJF Arad Under 16 au pierdut, în final, scor 2-3, disputa cu echipa similară a judeţului Caraş Severin.
Tãnãra trupã de juniori condusã de Dan Cuedan se pregãteşte pentru startul campionatului organizat de FRF, întrecere din urma cãreia „federalii” sperã sã clãdeascã viitoarea naţionalã de juniori.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Șefa diplomației bulgare, Velislava Petrova, a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei la o întâlnire, luni, în urma prăbușirii unei drone sâmbătă în apropierea graniței cu România și a unei conducte strategice de gaze, a declarat ministerul de la Sofia pentru AFP.