BUCURESTI. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a făcut ieri câteva precizări legate de modul în care vor intra în vigoare principalele modificări, pentru multe dintre ele încă sunt aşteptate normele metodologice pentru a putea fi puse în aplicare: „Primii care vor beneficia de prevederile noii legi vor fi cei care încep clasa a IX-a în 2012-2013.
Profitând de prezenţa ministrului Educaţiei Cercetării şi Tineretului, Daniel Funeriu, în oraşul nostru, (şi) cu ocazia Campionatului European de baschet feminin, Under 16, Divizia B, Alexandru Meszar, directorul DJST, l-a pus la curent cu problemele sportului arădean.
ARAD. Prima zi de şcoală a fost pentru Paul Adrian Stan, un copil de 9 ani din Arad, începutul unei noi vieţi. Destinul său s-a schimbat brusc după întâlnirea cu ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel Funeriu, la deschiderea anului şcolar 2010-2011, la Centrul pentru Educaţie Incluzivă Arad.
ARAD - Funeriu cere sancţionarea celor vinovaţi de bătaia de la Economic, iar IŞJ pregăteşte şedinţe antiviolenţă.
Un accident rutier în care, din primele informaţii, au fost implicate opt persoane, dintre care şase copii, s-a produs, marţi seara, pe raza localităţii Petriş, din judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Ştefan Godei, administratorul azilului din Voluntari unde bătrâni erau cazaţi în condiţii groaznice, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de alţi 27 de inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate.
1
Donald Trump a refuzat să depună mărturie în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme X pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, transmite AFP.
Marți, 21 mai 2024, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost organizată o activitate de donare de sânge, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad.
Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a lansat marţi un apel către partenerii occidentali, într-o conferinţă de presă comună cu şefa diplomaţiei germane Analenna Baerbock, să ia în considerare posibilitatea de a ajuta militar Kievul prin interceptarea de pe teritoriul NATO a rachetelor pe care Rusia le dirijează împotriva teritoriului ucrainean, relatează EFE.
1
CLUJ-NAPOCA. Peste 500 de sportivi de la 42 de cluburi din trei ţări au fost prezenţi, în week-end, la ediţia cu numărul doi a Cupei Judo Napoca. Printre ei şi judoka arădeni, care s-au întors acasă cu o colecţie de medalii.
Evenimentele vor avea loc în 29 şi 30 mai, la Filarmonică, respectiv Sala Festivă a Facultăţii de Teologie.
2
Accident grav produs marți după-masă, pe DN 6, în Remetea Mare. Trei persoane au fost rănite, una rămânând încarcerată.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, marţi, solicitarea de transfer la Judecătoria Constanţa a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.
1