Aproape 800 de arădeni sunt sunaţi, în aceste zile, de Direcţia venituri pentru a li se comunica că au datorii faţă de bugetul local.
ARAD. Executările pentru recuperarea creditelor de consum sau imobiliare nu mai sunt o noutate. Paginile de internet ale băncilor abundă în anunţuri de vânzări, fie că este vorba despre locuinţe, terenuri sau autovehicule. Cu toate acestea, programul „Prima casă” părea o şansă pentru cei care doreau să pornească pe un nou drum.
ARAD. Stau în plină iarnă fără căldură și fără apă caldă pentru că nu și-au plătit facturile restante la CET. Tineri sau bătrâni, cu familii mari sau mici, sunt condamnați la frig pentru că nu și-au plătit utilitățile luni de zile.
Judecătorii Tribunalului Comercial Cluj au respins, luni seara, solicitarea administratorului Ioan Mărginean, acţionarul majoritar formal al clubului de fotbal Universitatea, de intrare în insolvenţă.
Arad. Deşi nu se mişcă ceva concret în privinţa preluării clubului de către investitorii germani reprezentaţi de Iulian Olaru, se pare că datele financiare sunt destul de clare.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.