Naţionala de baschet feminin a României îşi începe în 15 iunie, la Arad, pregătirea pentru Europeanul Under 18, care va debuta în 4 august la Oradea.
ARAD. BC Valbon Arad organizează, în week-end, un turneu de calificare în cadrul Campionatului Naţional de baschet masculin, categoria U-13, grupa B valorică.
5 echipe participă, în week-end, la faza zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la baschet masculin, ciclul gimnazial. Alături de gazdele de la CN „E.
ARAD. Două accidente în care au fost implicate patru autoturisme s-au petrecut în acelaşi loc, în aceleaşi condiţii, la trei zile distanţă.
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
1
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
4