Există şanse să se facă lumină la UTA, după întâlnirea programată mâine, la ora 14, la „Old Lady’s Pub”.
Arad. Până la urmă, intențiile patronului nu sunt în asentimentul antrenorului. La Oradea se merge cu tot ce are mai bun UTA, supărările patronului nefiind băgate în seamă de Adrian Falub. Acesta va conta pe tot lotul de jucători la partida cu FC Bihor, de mâine, de la Oradea.
ARAD. Deşi se aştepta ca noua Lege a adopţiilor (intrată în vigoare în luna aprilie a acestui an) să grăbească procedura adopţiei şi, implicit, să conducă la creşeterea numărului de copii adoptaţi, nu s-a întâmplat deloc aşa.
ARAD. E lungă povestea cetăţii, aşa cum am anticipat. Şi e condimentată cu şicane şi ameninţări. Ultima aparţine primarului Gheorghe Falcă, care a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe, că este hotărât să organizeze un referendum local pe tema cetăţii dacă Ministerul Apărării Naţionale nu va reacţiona pe acest subiect până la finele anului.
ARAD - 130 de decizii de impunere cu valoare „zero” au fost emise de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad - AdministraţiaFinanţelor Municipiului, în data de 11 octombrie.
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
BUCUREŞTI. După ce a debutat în play-out în zilele de vineri: 3-2, acasă, cu Hermannstadt Sibiu și 0-1, în deplasare, cu FCSB, iar în runda a treia o găzduiește duminică, 5 aprilie, pe Metaloglobus, UTA va juca într-o zi de sâmbătă, cu FC Botoșani, în runda cu numărul 4.
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
4
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
Spitalul Județean Arad anunță un nou tip de tratament pentru pacienții care au Parkinson în stadiu avansat.