ARAD. Biochimistul francez Jean Montreuil a fost decorat post-mortem de către Universitatea de Vest Vasile Goldis Arad.
Academicianul Mircea Ifrim, din cadrul UVVG, decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Cavaler”
BUCUREŞTI - Inspectoratul General al Jandarmeriei a fost gazda ceremoniei în cadrul căreia au fost oferite decoraţii cu însemne de război pentru 54 de jandarmi care au fost în misiune în Kosovo.
Polițiștii arădeni au desfășurat joi, 26 martie, o acțiune care a vizat oamenii fără adăpost și cerșetorii din oraș.
Joi, 26 martie 2026, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a avut loc prima ediție a competițiilor „Spartan Challenge” și „Traseul Curajului”, organizate în contextul Zilei Porților Deschise.
Ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere - benzină și motorină și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea OUG nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienților casnici din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027 a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
De vineri, 27 martie 2026, șoferii care au permisul suspendat și vor să beneficieze de o perioadă mai scurtă de suspendare vor fi nevoiți să își plătească toate amenzile, nu doar ultima, și să prezinte un certificat fiscal.
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
4
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
3
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
1