aradon.ro Web analytics

Hansi Flick a fost demis din funcţia de selecţioner al echipei naţionale a Germaniei, duminică, la o zi după înfrângerea cu 1-4 suferită în meciul amical cu Japonia, a anunţat Federaţia Germană de Fotbal (DFB), într-un comunicat, cu nouă luni înaintea EURO 2024, al cărui turneu final va fi găzduit de Germania, transmite AFP.

Ştiri sportive

Istvan Kovacs va conduce finala Europa League
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce finala Europa League, care se va juca în data de 22 mai, la Dublin, între Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, a anunţat, luni, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

ARADON Sport local

Cum stă vicecampioana în statisticile LNBF
FCC UAV Arad a fost cea mai bună echipă la recuperări ofensive și a avut cele mai puține mingi pierdute.

Mapamond

Prim-ministrul Ulf Kristersson, favorabil desfăşurării de arme nucleare în Suedia pe timp de război
Prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, s-a declarat luni deschis desfăşurării de arme nucleare în Suedia pe timp de război, într-un moment în care criticii pledează pentru interzicerea lor pe teritoriul unui nou membru al NATO, informează AFP. 1

România

Un tren de călători a luat foc în Bihor. Pasagerii s-au autoevacuat
În cursul zilei de luni, 13 mai, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un automotor, care se deplasa pe ruta Marghita - Suplacu de Barcău.

Local

Secția ATI II, modernizată cu aproape 2 milioane de lei
Noua înfățișare a secției a fost inaugurată luni, în prezența autorităților, a sponsorilor și a personalului medical.

Local

111 bilete de tratament pentru Seria 7
Pentru prima dată în acest an, sunt disponibile şi câteva locuri ale operatorilor privaţi.

Local

Citizenit anunță partenerii Particles 2024
Asociația Citizenit anunță o serie de organizații partenere alături de care își propune să celebreze diversitatea culturală și creativitatea urbană în cadrul festivalului Particles - Intermedia Lab & Music Festival.

Evenimente

Iubitorii de ciclism și alergare sunt așteptați la Crosul Regelui de la Petriș
Evenimentul sportiv va avea loc în 25 și 26 mai, în organizarea Ecostuff România, iar înscrierile se pot face până vineri, 24 mai. 1

Local

Delegație maghiară, în vizită la UVVG
Vizita a avut loc în contextul marcării Zilei Europei și a aniversării Facultății de Științe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport a UVVG.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.