ARAD. Jandarmii au descoperit mărfuri de zeci de mii de lei într-un depozit improvizat într-o pivniţă.
ARAD - Depozitul Gărzii Financiare Arad este plin de marfă, în valoare aproximată la un milion de euro.
ARAD - Deţinătorii de licenţe pentru
depozitarea seminţelor de consum pot descărca
forma corectă a cererii pentru
acordarea/prelungirea/extinderea/retragerea şi
anularea licenţei de pe site-ul Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - www.madr.ro.
ARAD - Un depozit clandestin de cereale a fost descoperit, la Curtici, în urma unui control de rutină.
ARAD - Doar 150 de arădeni şi-au predat maşinile vechi societăţilor prinse în programul „Rabla”.
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1