Şomeriihunedoreni nu se prea înghesuie să-şi caute loc de muncă.
LIPOVA - Un nou accident cauzat de neatenţia unui şofer de TIR bulgar s-a petrecut marţi, aproape de prânz, la ieşirea din Lipova spre Deva între o autoutilitară a Oficiului pentru Gospodărirea Apelor Arad şi TIR-ul cu pricina.
Peste 3700 de hunedoreni au devenit, în luna aprilie, „clienţi” ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, după ce şi-au pierdut serviciile.
HUNEDOARA - Hunedorenii care vor să părăsească ţara şi au nevoie de paşapoarte simple electronice vor aştepta mai puţin timp până le vor primi.
Local
Mai multe tentative de fraudă prin email sub identitatea unor bănci din România au fost raportate la DNSC.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.