Consiliul Local Civic a stabilit care va fi ora şi locul dezbaterii publice pe tema taxelor şi impozitelor locale pe care a gândit-o pentru luni. Imediat după Anul Nou, liderii CLC au stabilit să poarte discuţii cu aleşii locali pe tema hotărârii de Guvern privind indexarea taxelor şi impozitelor locale cu 16,05% şi a hotărârii CLM privind majorarea dărilor locale din anul 2013.
Liderii Consiliului Local Civic îi aşteaptă pe aleşii locali, luni, la o dezbatere publică pe tema taxelor pe care le vor plăti arădenii în 2013.
Arad. Câteva probleme de principiu, dublate de alte câteva cu care s-au confruntat efectiv pe teren şi încă se mai confruntă arădenii şi, desigur, şi câteva orgolii.
ARAD. Se aşteaptă păreri despre modul cum ar trebui licitate locurile de parcare dintre blocuri. Primăria Arad va organiza marţi dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre care nu părea să ridice mari probleme la momentul votului, dar care a fost scos de pe ordinea de zi chiar înainte de vot pentru că se depusese o solicitare de dezbatere de care angajaţii Primăriei uitaseră.
Primăria Cluj-Napoca a găzduit, marţi, o dezbatere publică despre noul regulament al cimitirelor. Sala de Sticlă s-a umplut, fiind prezente aproximativ 100 de persoane. Printre aceştia s-au „amestecat” şi candidaţii UDMR la alegerile parlamentare din 9 decembrie: Peter Eckstein Kovacs, fostul viceprimar Laszlo Attila şi actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan. Aceştia au fost primii care au luat cuvântul şi au venit fiecare cu câteva propuneri, precum: o pază mai serioasă în cimitire, mai ales în Cimitirul Central, stabilirea unor reguli clare când este vorba despre mormintele monumente istorice şi să se ştie exact cine are dreptul să plătească concesiunea pentru locul de veci.
Mapamond
Preşedintele Columbiei, Abelardo de La Espriella, va declara luni „stare de urgenţă” în Columbia în urma unui seism puternic care a făcut cel puţin 111 morţi şi 87 de răniţi în vestul ţării, potrivit AFP şi Reuters.
Local
Un incendiu de vegetație uscată și deșeuri a izbucnit luni după-amiază în zona străzii Cometei din municipiu. Aproximativ trei hectare au fost afectate, iar incendiul a cuprins și o rulotă de mici dimensiuni și a pus în pericol mai multe gospodării din apropiere.
România
Autoritățile din România acordă sprijin militar direct Ucrainei, a declarat Iuri Pilipson, directorul Departamentului al II-lea pentru Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, într-un interviu acordat duminică agenției TASS.
1
Mapamond
Un seism puternic a zguduit luni Columbia, fiind resimțit în mari orașe precum capitala Bogota (centru) și Cali (sud-vest); seismul a provocat un număr necunoscut de răniți, precum și pagube materiale în vestul țării, informează AFP.
România
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, se va menţine staţionar, la valoarea de 1.400 mc/s, până la 17 august, în condiţiile în care media multianuală a lunii august este de 3.900 mc/s, informează Administraţia Naţională „Apele Române”.
ARADON Sport local
Mihai Jivan a ieşit din lotul de Liga 3, locul său fiind luat de actualul preşedinte al CJ Arbitri Arad, Casian Băla.
1
Mapamond
O explozie puternică, urmată de altele mai mici, a zguduit luni un depozit aparținând companiei bulgare EMCO, deținută de Emilian Gebrev, un om de afaceri care a furnizat arme Ucrainei și care a supraviețuit unei tentative de asasinat în 2015, pe care Bulgaria o atribuie Rusiei, informează EFE.