Situația Aeroportului din Arad este bine cunoscută și este una dintre marotele PSD Arad. Parlamentarii PSD, aflați în pierdere de viteză după eșecul răsunător de a atrage finanțări pentru sistemul de sănătate din Arad (de fapt, n-au mișcat niciun deget pentru asta) lansează baloane de săpun, împăunându-se cu preocuparea lor. Nimic din ceea ce afirmă nu are un suport real.
Niciuna din instituţiile invitate nu şi-a trimis reprezentanţi la consultarea publică organizată de Ocolul Silvic „Iuliu Moldovan”.
Numărul participanţilor la Bursa Muncii de vineri a fost la nivelul a mai puţin de jumătate din oferta de muncă.
Mapamond
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a subliniat importanța unității în diversitate, joi, în mesajul său anual de Crăciun, în contextul în care comunități din întreaga lume se află sub presiunea războaielor și a tensiunilor, transmite Reuters.
Local
Fostul paroh din Craiva îşi continuă slujirea la Şofronea. Noul paroh din Arăneag e fiul fostului paroh, care a murit anul trecut.
România
Consumatorii vulnerabili de energie ar putea beneficia în continuare de sprijin financiar din partea statului pentru plata facturilor la electricitate.
Local
Anul acesta 25 de persoane născute la maternitatea arădeană au depus cereri, cele mai multe în octombrie, respectiv şapte.
1
Local
Furtul a avut loc în luna septembrie, autorul fiind un bărbat de 35 de ani cu antecedente penale. Prejudiciul cauzat se ridică la 21.000 de lei.
Mapamond
Cântăreața americană Taylor Swift a donat 1 milion de dolari către organizația nonprofit Feeding America, principala rețea de combatere a foametei în Statele Unite, transmite marți agenția EFE.
Mapamond
O surpriză regală: prințesa Kate și fiica sa, prințesa Charlotte, au interpretat împreună o melodie la pian în timpul transmisiunii televizate de miercuri seara a concertului de colinde de Crăciun organizat de soția prințului moștenitor William al Marii Britanii, transmite AFP.
Local
ARAD. Un cititor Aradon ne-a transmis, joi, 25 decembrie 2025, un scurt video filmat pe malul Mureşului chiar în ziua de Crăciun.
5
Local
Ca de obicei în ultimul sfert de secol, prima zi a praznicului Naşterii Domnului i-a adus pe membrii Familiei Regale la biserica din sat.