Pentru a-l ajuta pe Moș Crăciun să facă viața copiilor mai frumoasă și mai ușoară, Hyperclinica MedLife Genesys donează 32 tablete pentru copiii din casele de tip familial din Arad și Sântana. Astfel, cei mici vor avea de acum propriile dispozitive care să îi ajute să învețe și să urmeze cursurile online, atunci când este nevoie.
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, împreună cu cei ai Poliției Comunale Șiria, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au vizitat, joi, 12 august, copiii din parohia Galșa.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
Local
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
7
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.