ARAD. 21.031 de bolnavi de diabet se aflau în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică Arad, la sfârşitul trimestrului III din 2012.
ARAD. Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, mâine, 14 noiembrie 2012, Clubul Lions 2007 Arad va organiza o acţiune de măsurare a glicemiei.
Diabetul si obezitatea i-ar putea afecta mult mai mult decat media populatiei pe lucratorii in schimburi.
ARAD. Studenţii de la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” au organizat, în data de 14.11.2011, cu ocazia „Zilei Mondiale a Diabetului”, în faţa Primăriei Arad, Piaţa „Mihai Viteazul” şi în incinta magazinului „Kaufland”, punte de testare a diabetului.
ARAD - Modernitatea duce la diabet. Viaţa sedentară e principala cauză a îmbolnăvirii cu diabet, iar efectele pot fi devastatoare.
Mapamond
Lumea s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat luni Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), descriind o „ameninţare majoră” pentru economia mondială, notează AFP.
România
În peste 95% dintre unitățile de învățământ din țară se organizează, începând de luni, simularea examenului de Bacalaureat.
România
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.
Local
În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei.
3
România
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.
2