
Nivelul de digitalizare în școlile din România este încă redus, deși ocupăm primele locuri în lume la viteza mare de internet și suntem recunoscuți pentru calitatea forței de muncă din IT. Educația este, însă, un domeniu foarte dificil de comparat cu alte industrii. În România, procentele din PIB alocate Ministerului Educației au scăzut de-a lungul anilor, ajungând în 2022 la 2,28%. Mai mult decât atât, pentru acest an, a fost prevăzut un procent de doar 2,1% din PIB. În toți acești ani, sistemul educațional din România a căutat soluții pentru a găsi fondurile necesare construirii unui mediu modern de învățare, dotat cu resursele necesare pentru formarea profesională viitoare a elevilor.
UT Arad
UTA a jucat doar prima repriză la Iaşi şi nu a izbutit să obţină punctul pe care şi l-a propus.
5
Mapamond
Parlamentul ucrainean a adoptat vineri un act normativ prin care sunt revizuite mai multe legi care privesc drepturile minorităţilor naţionale, ţinând cont de recomandările Comisiei de la Veneţia şi de criteriile Comisiei Europene pentru lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei a UE, pentru îndeplinirea acestor criterii fiind adoptate de asemenea două acte normative legate de combaterea corupţiei, relatează agenţia Reuters şi publicaţia ucraineană European Pravda.
2
Ştiri sportive
Sportivul român David Popovici s-a calificat cu cel mai bun timp în finala probei masculine de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Otopeni.
România
Sute de mesaje de regret și condoleanțe s-au revărsat în mediul virtual după aflarea veștii.
1
UT Arad
IAŞI. Valul de ninsori ce s-a abătut în ultimele ore asupra oraşului din Copou a făcut ca unii să se întrebe dacă partida Poli Iaşi – UTA, contând pentru etapa a 19-a din Superligă, se poate desfăşura.
1
Local
În cadrul unei conferințe de presă, președintele PNL Arad a declarat că la alegerile din 2024 liberalii vor merge cu Călin Bibarț și Iustin Cionca.
13
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că va candida la preşedinţie la scrutinul prezidenţial din 2024, o decizie care ar urma să-l menţină la putere cel puţin până în 2030, relatează agenţiile de presă ruseşti, preluate de Reuters şi AFP.
6
ARADON Sport local
ARAD. În organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad şi Universitatea „Aurel Vlaicu”, luni, 11 decembrie, de la ora 12, în trei sali de sport din municipiu au loc jocurile din faza grupelor Cupei Moş Crăciun la fotbal pentru elevi născuţi 2010 şi mai mici.