aradon.ro Web analytics


Clasata pe locul doi mondial si finalista a editiei precedente, jucatoarea rusa Dinara Safina a abandonat, duminica, in optmimile de finala ale Openului Australiei din cauza unei accidentari. Safina s-a retras dupa 61 minute, la scorul de 5-4 in favoarea Mariei Kirilenko, acuzand o accidentare la picior.

MONEASA. Precum ceilalţi fotbalişti aflaţi sub comanda lui „nea Popică”, Nădăban nu-şi mai simţea nicio părticică din corp după antrenament, afundându-se într-un fotoliu din holul hotelului.

ARAD. Zece delegaţi ai PC Arad, în frunte cu preşedintele Mircea Purcaru şi preşedintele organizaţiei naţionale de femei, Lia Ardelean, au participat la lucrările Consiliului Naţional al Partidului Conservator, desfăşurate la Bucureşti.

ARAD. La Şcoala Generală nr. 22 face parte din Programul Naţional de Acţiune Comunitară şi elevii , alături de cadre didactice, desfăşoară acţiuni caritabile la Centrul de Primire Minori, Centrul Izvor, Centrul Teofania, case de bătrâni. Prin intermediul acestor activităţi se urmăreşte: îmbunătăţirea socializării copiilor, dezvoltarea abilităţilor, competenţelor, în acţiunile de ecologizare şi voluntariat, etc.

Local

Bazele sportive, în dezbatere publică
Evenimentul e programat pe 1 aprilie, ora 15, în Sala Ferdinand şi online. Pot participa toţi cei interesaţi. 1

Mapamond

Iranul declară strâmtoarea Ormuz închisă navelor care circulă între porturi legate de „inamic”
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters. 2

Local

UPDATE. Un polițist s-a împușcat în cap, la Secusigiu
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor. 1

România

Premierul Fico cere susţinerea României, astfel încât Slovacia să devină membru nepermanent al Consiliul de Securitate
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028. 2

România

Bolojan: Relația dintre România și Slovacia este solidă, construită pe legături istorice, culturale și economice puternice
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico. 1

Local

Percheziții la un depozit de lemn din Gurahonț 
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad. 1

Advertorial

Peste 500 de tone de deșeuri voluminoase colectate în primii doi ani de campanii în Zona 1 Arad. Din ultimele campanii au fost valorificate 92%
1

Local

Târgul de Paște 2026, între 3 și 15 aprilie, în Piața Catedralei
Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, anunță organizarea unei noi ediții a Târgului de Paști, eveniment ce va avea loc în perioada 3 – 15 aprilie 2026, în Piața Catedralei din municipiul Arad. 1

ARADON Sport local

Program schimbat la Academia UTA

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.