ŞIMAND. Primăria Şimand consideră schimbarea directorului şcolii legală pentru că respectă legislaţia în vigoare.
ARAD. Nu a fost o dimineaţă linişită miercuri la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad. Problemele nu s-au ivit oriunde, ci în biroul directorul executiv, Marius Drăgănescu. Despre ce a fost vorba: ameninţare şi bătaie, dacă ne luăm după plângerea care a fost depusă ulterior de mai marele Finanţelor arădene la Jandarmerie, instituţie care întocmeşte acum actele premergătoare urmăririi penale.
ŞIMAND Situaţie tensionată de la Şimand unde, la început de an, s-a reaprins conflictul între directorul şcolii din localitate şi primarul comunei.
ARAD. Replică la o scrisoare deschisă către CLM, care nu a poposit pe masa Primăriei: demisie şi reducere de personal într-o societate care nu vrea să scoată capul în lume.
ARAD. În pofida aşteptărilor postul de director al Teatrului „Ioan Slavici” nu a stârnit interesul aşteptat. Doar doi candidaţi şi-au depus proiectele de management până ieri la ora 17.00. Unul dintre ei este actualul director interimar, Bogdan Costea care candidează pentru a obţine fotoliul.
Mapamond
Iranul le-a prezentat Statelor Unite un plan de redeschidere a strâmtorii Ormuz, a anunțat ministrul de externe Abbas Araghchi în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU, transmite vineri dpa.
Local
Printr-un parteneriat între Cambridge Centre Timișoara, Fundația Regală pentru Patrimoniu și Dezvoltare și Parohia ortodoxă Savârșin.
Local
O femeie a plecat joi de la școala la care predă și nu a mai ajuns acasă. A fost găsită vineri, de Poliție.
1
Advertorial
Pentru părinți, programarea unei vizite la medicul stomatolog înseamnă adesea găsirea unui loc printre orele de școală, activitățile extrașcolare și programul întregii familii. Însă, în cazul copiilor, nu doar ziua aleasă pentru consultație poate conta, ci și momentul zilei.
Local
Consilierii USR Arad au inițiat un proiect de hotărâre prin care strada Ilarie Chendi să devină Flavius Domide.
Mapamond
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o „responsabilitate istorică” pentru progresul uman și trebuie să-și „consolideze comunicarea”, la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții „cu toată lumea”.
2