aradon.ro Web analytics


Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au organizat o acțiune care a avut drept scop creșterea gradului de disciplină rutieră pe autostradă. În cadrul acțiunii au fost descoperite nereguli în special la cei care efectuează transporturi de marfă. Polițiștii au mai găsit, pe parcursul acțiunii – care a avut loc în perioada 12-15 decembrie – conducători auto care conduceau sub influența alcoolului pe autostradă sau care au efectuat necorespunzător manevra de depășire.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a trimis ministrului Educaţiei, Monica Anisie, o scrisoare în care reafirmă importanţa orei de Religie în planurile-cadru pentru ciclurile primar, gimnazial şi liceal şi subliniază că lipsa evaluării elevilor sau alternativele la notă constituie "un afront" adus statutului acesteia ca disciplină şcolară.
Liber pe strada Pădurii, colț cu Căpitan Ignat, la una din intrarile în Piața Obor. De obicei, în zi de piață, mașinile sunt parcate aici taman în mijlocul străzii, și nu oricum: buluc și cu zecile.

Local

Adolescent reținut pentru furt, la Almaș
Un băiat de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a furat de mai multe ori dintr-un magazin aflat în Almaș.

Local

38 de elevi trimiși la școală de oamenii legii
Polițiștii arădeni au găsit, în timpul unei activități desfășurate la Vinga, 38 de elevi care nu se aflau la orele de curs. Unul a fost amendat pentru „injurii în spațiul public”.

ARADON Sport local

Liga 4 – A rămas lupta pentru locul 3

UT Arad

Bronz naţional pentru UTA U15!
Academia UTA este, din nou, pe podium într-o competiţie naţională juvenilă.

ARADON Sport local

CS Universitatea Arad, prima la CN de judo U23, feminin

ARADON Sport local

Viitorul Arad, cel mai scump transfer!

ARADON Sport local

Când se joacă finala Cupei României?

Local

Aur și argint pentru polițistul arădean Alexandru-Iulian Vereș
Polițistul arădean Alexandru-Iulian Vereș a urcat de două ori pe podium la competiția de Jiu-jitsu brazilian Control Open BJJ 2026, de la București. 1

Mapamond

Tusk: Țările membre ale NATO ar trebui să ia în serios, în sfârșit, provocările Rusiei
Țările membre ale NATO ar trebui să ia în serios, în sfârșit, provocările Rusiei, cum a fost și incidentul cu drona prăbușită în România, dar și afirmații ca cele făcute de fostul președinte rus Dmitri Medvedev, potrivit căruia „cetățenii UE nu vor mai putea dormi liniștiți”, a declarat sâmbătă premierul polonez, Donald Tusk. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.