ARAD. Ședința Consiliului Județean Arad (CJA), desfășurată joi la amiază, a fost una liniștită. Asta până s-a ajuns la un proiect de hotărâre care vizează achiziția unui imobil care să adăpostească Serviciul Județean de Evidență a Populației, Arhiva județului și alte două instituții subordonate CJA.
Claudia Boghicevici, deputat PDL: Este nevoie un consens al clasei politice pentru stimularea ocupării pieţei muncii prin reducerea CAS-ului.
ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad va organiza vineri, 12 iulie, începând cu ora 10,00, o sesiune de informare şi conştientizare a angajatorilor, lucrătorilor şi partenerilor sociali, care activează în diverse domenii de activitate. Sesiunea se va desfăşura în sala de şedinţă a Companiei de Transport Public Arad.
Reprezentanţii companiei care se ocupă de explorarea resurselor naturale din perimetrul Curtici susţin că nu sunt interesaţi de explorarea gazelor de şişt.
ARAD. O nouă rundă de întâlniri pe problema gazelor de șișt. Mâine la prefectură va avea loc o discuţie pe tema lucrărilor de explorare a perimetrului EX-6 Curtici ce vor fi realizate în baza Acordului de concesiune încheiat între Agenţia Naţională de Resurse Minerale şi MOL Hungarian Oil, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1185/4.12.2012.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
2
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
2
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
3
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
1
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele: