Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris au transmis duminică scuze creştinilor în urma reacţiilor critice stârnite de imaginea parodie LGBT a picturii Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci, prezentată vineri la ceremonia de deschidere, susţinând că aceasta a urmărit să ilustreze toleranţa şi diversitatea, potrivit agenţiilor Reuters şi AFP.
„The Association of the Balkan New Illuminism”, care reunește personalități academice, științifice și culturale din întreg arealul Balcanilor de Vest - și care promovează valorile pluralismului, toleranței și multiculturalismului în această zonă a Europei –, i-a acordat recent istoricului arădean Antoniu Martin un premiu.
Local
Pe lângă solicitările SMURD, pompierii au intervenit și pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată care au afectat în jur de 500 de metri pătrați.
România
Liberalul Cătălin Predoiu, ministru interimar al Afacerilor Interne, a declarat, miercuri, că nu va contesta o eventuală excludere a sa din PNL, arătând că e un „paradox” faptul că „cei care au votat un Guvern care includea liberali sunt considerați suspecți de neloialitate, dar votarea unui Guvern simplu PSD, chiar și cu condiții, este în regulă”.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, și președintele UDMR, Kelemen Hunor, urmează să aibă discuții miercuri pe tema formării unui Guvern minoritar și a unei propuneri de premier, au precizat, pentru AGERPRES, surse politice.
Local
Deși programările la traseu au ajuns aproape la zi, Prefectura anunță organizarea a două sesiuni suplimentare de susținere a probei practice, în luna iulie.
Local
Perioadele cu temperaturi caniculare impun măsuri speciale pentru asigurarea protecției angajaților.
Local
D.D.M., în vârstă de 24 de ani, pădurar în cadrul Ocolului Silvic „Iuliu Moldovan”, a fost prins furând material lemnos de peste 10 mii de lei.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea desfășurării evenimentului „Open Boulevard”, circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Revoluției, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Unirii și intersecția cu strada A.D. Xenopol, pe sensul de mers dinspre Teatrul Clasic „Ioan Slavici” către Primăria Municipiului Arad.