ARAD. Deşi divizarea CET în două societăţi distincte a vizat accesarea unor fonduri europene pentru investiţii, banii nu au mai venit.
ARAD - Din 1 ianuarie, CET va fi oficial
împărţit în două
societăţi distincte, funcţionând
separat.
ARAD - Alte două societăţi şi-au
arătat interesul de a investi în centrala
electro-termică arădeană.
ARAD - CET Arad este tot mai aproape de atât de mult
pomenita divizare. Procesul de separare a celor două
centrale a fost publicat pe 23 iulie în Monitorul
Oficial, iar, potrivit directorului general Cornel
Secianschi, încă nu a fost depusă nicio
contestaţie.
UT Arad
Regiunea geografică Banat-Crişana este dominată de gruparea roş-albă.
România
Partidul Național Liberal a luat decizia să nu susțină învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat, joi, președintele partidului, Ilie Bolojan.
Local
Un an de muncă, experiențe și proiecte, toate comprimate într-o revistă inedită, realizată chiar de elevi.
Local
Evenimentul va începe la ora 9:00 și se va desfășura pe Stadionul Zăbrani, unde echipe de pompieri voluntari și privați din întreg județul își vor demonstra pregătirea și capacitatea de intervenție în situații de urgență.
Evenimente
Perla Folk, festival aflat la cea de a treia ediție, va avea loc pe ștrandul din Moneasa, în 27 iunie.
Local
Procesul de selecție include o etapă preliminară online și un interviu cu semifinalistele selectate, programat pentru data de 26 iunie 2026 la Sala Marii Uniri.
Local
Agenția Națională de Integritate spune că o funcționară de la Finanțe a fost, vreme de opt ani, în incompatibilitate.