ARAD. La solicitarea primarului Comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu, Curtea de Apel Timişoara a admis preschimbarea termenului pentru judecarea recursului formulat de către câţiva consilieri locali la decizia de dizolvare a Consiliului Local Tîrnova, pronunţată de Tribunalul Arad.
Primarul din Șicula vrea să dizolve consiliul local după eșecul licitației pentru pășunile comunei.
ARAD. Primarul Comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu, a declarat că a fost depusă la Tribunal cererea de dizolvare a Consiliului Local Tîrnova, după ce Instituţia Prefectului a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aceasta.
ARAD. Primele zile din acest an nu au fost unele care să aducă veşti bune pentru mediul economic. Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului a decis să deschidă nu mai puţin de 22 de procese împotriva a tot atâtor agenţi economici arădeni. Procesele au fost deschise la Tribunalul Arad, toate având ca obiect dizvolvarea societăţilor.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Local
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.
ARADON Sport local
Haideţi să o ajutăm pe straniera cu cele mai multe sezoane în tricoul galben și albastru, Brankica Hadzovic.