Organizatorii Festivalului Internaţional de Muzică Electronică Delahoya aduc în faţa publicului nume de renume în acest domeniu. După ca l-am anunţat pe berlinezul Tres Puntos, organizatorii anunţă alţi 2 djs din Berlin care vor performa pe scena festivalului.
Arad. A fost nebunie vineri seara în Mooskea. Şi a fost şi un motiv hiperbun pentru ca spiritele să se încingă: La Mooskea a mixat nimeni altul decât Lee Burridge, unul dintre cei mai cunoscuţi DJ din lume.
ARAD. Sâmbătă noaptea arădenii s-au distrat alături de una dintre cele mai cunoscute formaţii din România, Dj Project.
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
2
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.