BUTENI. Doi răniţi în urma unui accident produs ieri, pe DN79A, între localităţile Buteni şi Joia Mare. Poliţiştii aflaţi la faţa locului au constatat că în timp ce a condus un autoturism marca Audi A6, Daniel R. de 34 ani, din satul Bonţeşti, într-o curbă periculoasă la dreapta, din cauza vitezei neadaptate în curbă, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară marca Dacia, care circula regulamentar din sensul opus.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
6