O persoană ar fi rămas încarcerată in urma accidentului, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad. Sunt două victime, printre care și o minoră însărcinată. Polițiștii anunță că la volanul autoturismului care a ieșit în decor se afla un tânăr de 20 de ani, din Șimand.
Vântul puternic a doborât, miercuri dimineaţă, un copac pe DN79A, la Chişineu Criş, blocând o bandă de mers. Încă de la prima oră, o echipă de lucrători din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Arad a DRDP Timişoara a intervenit pentru îndepărtarea arborelui de pe carosabil, astfel că traficul nu a fost afectat de incident.
Mapamond
Forţele ruse au atacat vineri dimineaţa obiective de infrastructură critică din districtul Kamianske, în apropierea oraşului Dnipro din centrul Ucrainei, cel puţin o persoană fiind rănită, informează dpa, citându-l pe guvernatorul regional.
Advertorial
ADVERTORIAL. De 10 ani, Centrele ESTET PRO își răsfață clienții cu cele mai noi și performante tehnologii non-invazive de estetică facială, remodelare corporală și epilare definitivă profesională.
Mapamond
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.
Mapamond
Un avion militar rus s-a prăbuşit joi în largul Crimeii, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, iar pilotul a reuşit să se catapulteze şi a scăpat cu viaţă, a declarat Mihail Razvojaev, guvernatorul local instalat de Moscova, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Rusia a blocat joi reînnoirea mandatului experţilor ONU care supraveghează aplicarea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord, un veto criticat de membrii Consiliului de Securitate al ONU îngrijoraţi de programul nuclear pe care-l dezvoltă Phenianul şi de achiziţiile Rusiei de muniţii nord-coreene pentru a le folosi în războiul din Ucraina, transmite AFP.
Mapamond
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar că Statul Islamic este „singurul responsabil” de atentat, relatează Reuters.
1
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-03-2024 sunt următoarele:
România
Ministrul Agriculturii, despre discuţia privind „puii vopsiţi”: Eu nu cred că fermierii fac aşa ceva
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii români „vopsesc” puii, subiect care a fost intens discutat în ultimele zile, el arătând că România exportă carne de pui inclusiv în Franţa.
2