Procurorii DNA au decis să conteste liberarea condiţionată a judecătoarei şpăgare Floriţă Boloş.
Adrian Nedelciu, directorul executiv în cadrul Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul Consiliului Judeţean Arad (CJA), a fost suspendat oficial din funcţia pe care o deţine. Președintele interimar al CJA, Adrian Țolea, a semnat, vineri, Dispoziția privind constatarea suspendării de drept a raportului de serviciu al lui Adrian Nedelciu din funcția de Director Executiv al Direcției Tehnice Investiții din cadrul Consiliului Județean.
Senatorul Ron Johnson - anchetat pentru acte de corupţie de 10 milioane dolari.
Oficial, Nicolae Ioțcu este încă președintele Consiliului Județean Arad.
Cei 10.000 de euro pe care i-a luat Nicolae Ioțcu vineri, erau de fapt doar o parte dintr-o "șpagă" de 40.000 de euro - pretinși de președintele CJ Arad pentru a-și exercita influența în ceea ce privește favorizarea unei firme care "trebuia" să câștige un contract de achiziție publică.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
Local
Două autobuze electrice vor fi achiziționate în cadrul unui proiect european.
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.
România
Deputatul PNL Ionuţ Stroe a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prin care se introduc interdicţii explicite privind utilizarea subvenţiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice pentru activităţi, pentru servicii, pentru mesaje sau materiale care pot afecta direct sau indirect imaginea sau interesele ţării, precum şi ordinea constituţională.
Mapamond
Eurodeputații au votat trei acte legislative pentru a pune la dispoziția Ucrainei un împrumut UE în valoare de 90 de miliarde de euro, pe care Ucraina îl va rambursa după ce primește despăgubiri de război din partea Rusiei.
1