![](https://www.aradon.ro/wp-content/uploads/2020/06/scoala.jpg)
O propunere a INSP a fost publicată pe pagina instituţiei, dar mai apoi a fost retrasă şi Ministerul Sănătăţii a precizat că încă nu s-au aprobat noile reguli. Totuşi, ce planuri au autorităţile? Potrivit documentului publicat şi restras, 1 oră va avea cel mult 30 de minute şi se va studia prin rotaţie.
Local
Lucrările de modernizare a sediului Inspectoratului de Poliție Județean Arad sunt aproape finalizate, însă procedurile de achiziție a dotărilor necesare nu s-au finalizat, astfel că a fost necesară prelungirea contractului de închiriere încheiat între inspectorat și primărie.
Local
Instituția Prefectului Județului Arad a transmis programul activităților prilejuite de sărbătorirea Zilei Imnului Naţional, ce va fi marcată luni, 29 iulie 2024.
Local
La Nădlac a luat fiinţă cea mai nouă şi modernă unitate de cazare din oraşul de la graniţă.
Local
O pensiune din Ineu, care nu există în documente, cazează oameni şi încasează bani pentru asta.
Mapamond
Încă nu a fost stabilită o dată pentru reîntoarcerea acasă a echipajului misiunii Boeing Starliner, care a rămas blocat pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) încă din luna iunie, după ce vehiculul lor spaţial a fost afectat de multiple probleme, conform unui anunţ făcut de NASA, transmite vineri Live Science.
România
Consiliul Uniunii Europene a deschis vineri proceduri oficiale contra statelor membre UE care se confruntă cu un deficit excesiv şi a decis, în cazul României, să rămână deschisă procedura existentă de deficit excesiv, transmit DPA şi Euronews.
Mapamond
Un muncitor a murit, fiica acestuia a suferit arsuri grave şi alte două persoane sunt date dispărute în urma incendiului care a declanşat joi seară o serie de explozii în depozitele unei fabrici de artificii de la periferia capitalei bulgare Sofia, scrie AGERPRES.