ARADON Sport local
Victoria Felnac și Podgoria Pâncota s-au împiedicat reciproc, în tentativa de a o ajunge pe Unirea Sântana.
România
Reportul care se înregistrează la jocul Loto 6/49 de duminică depășește 26,06 milioane de lei (peste 5,24 milioane de euro), la categoria I, informează Loteria Română, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Mapamond
Ministrul de interne din Macedonia de Nord, Pance Toskovski, a anunțat că 51 de persoane au murit și peste 100 au fost rănite într-un incendiu produs în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club de noapte din orașul Kocani, relatează AFP.
1
ARADON Sport local
ARAD. Ultima etapă din sezonul regulat al Ligii a III-a a adus cu sine și o performanță istorică pentru Progresul Pecica.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni anunță faptul că au identificat principalul suspect în cazul unei tâlhării care a avut loc în luna februarie.
România
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, un Cod galben de viscol, valabil până marți dimineața în zona înaltă de munte, un alt Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează zece județe, pe parcursul zilei de marți, precum și o informare de vreme rece și precipitații mixte, în întreaga țară, până joi dimineața.