DOHA - Conducătoarea delegaţiei României la CM de atletism în sală de la Doha, Gabriela Szabo, a declarat vineri că regretă ratarea Ancuţei Bobocel în proba de 3000 de metri, mai ales că a fost prima sub linia calificării în finală.
DOHA. Perechea formată din arădeanca Daniela Dodean Monteiro și constănțeanca Elizabeta Samara s-a oprit în sferturile de finală la turneul Qatar Open din cadrul Circuitului ITTF World Tour. Româncele au fost depășite de cuplul Lee / Ng, din Hong Kong, cu scorul de 1-3 (12-10, 7-11, 9-11, 8-11).
D.D.M., în vârstă de 24 de ani, pădurar în cadrul Ocolului Silvic „Iuliu Moldovan”, a fost prins furând material lemnos de peste 10 mii de lei.
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea desfășurării evenimentului „Open Boulevard”, circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Revoluției, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Unirii și intersecția cu strada A.D. Xenopol, pe sensul de mers dinspre Teatrul Clasic „Ioan Slavici” către Primăria Municipiului Arad.
ARAD. Nu a fost prea linişte, miercuri dimineaţă, în unele birouri din Primăria Municipiului Arad. Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, arhitectului şef Emilian-Sorin Ciurariu i s-ar fi solicitat demisia de către viceprimarul Lazăr Faur.
5
Filmul, care îmbină comedia neagră, drama și thriller-ul, spune povestea a doi frați într-o fugă improbabilă.
Primăria ne propune promenadă, gastronomie și programe artistice la o nouă ediție Open Boulevard.
3
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, lider al PNL Ilfov, a anunțat, marți, că a fost dat afară din PNL, partidul în care a câștigat „fiecare mandat, de 25 de ani, prin vot”, nu prin numire, spre deosebire de Ilie Bolojan, precizând că nu va renunța la mandatul pentru care cetățenii l-au votat.
Procedurile privind excluderea celor care au susținut guvernul propus de Adrian Veștea au început în PNL și vor fi finalizate după ce noul statut al partidului va fi înregistrat la Tribunalul București, a anunțat, marți, deputatul Ionel Bogdan, după ședința Biroului Permanent Național al formațiunii.