ARAD. Deputatul Flavius Măduţa a discutat cu consilierii municipali ai PSD iniţierea unui proiect de hotărâre prin care Consiliul Local Municipal să cumpere imobilul de pe strada Episcopiei în care funcţionează şcoala generală „Mihai Eminescu”.
ARAD. 22 de cluburi din totalul de 34 au răspuns, marţi, prezent la întâlnirea dintre conducerea AJF Arad şi afiliaţii din „Onoare”.
Arad. Ar putea afla care sunt dorinţele primarului, dacă ar fi interesaţi de un astfel de subiect. Este vorba de aleşii locali municipali, care au fost anunţaţi joi de către primarul Aradului că ar putea participa în ianuarie la o întâlnire informală cu acesta.
România
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei a declarat, joi, pentru AGERPRES, că și-a depus demisia din funcție, decizia sa urmând să intre în vigoare începând cu data de 28 decembrie 2025.
România
Prețul lemnului va crește semnificativ de la începutul anului viitor, în timp ce autoritățile avertizează că neactualizarea valorii ar crea probleme în justiție și fiscalitate.
România
Premierul Ilie Bolojan și-a reiterat convingerea că persoanele cu dizabilități ar trebui să plătească impozit local, pentru a susține dezvoltarea infrastructurii în comunitățile în care trăiesc.
2
ARADON Sport local
Micuții elevi ai Liceului Teologic Penticostal Arad, coordonați de prof. Daniel Lazăr, și-au demonstrat talentul și ambiția la Cupa „Moș Crăciun" la fotbal, prima lor competiție.
Evenimente
ARAD. Târgul de Crăciun de la Castelul Săvârșin își deschide porțile anul acesta în zilele de vineri, 19 decembrie, sâmbătă, 20 decembrie, și duminică, 21 decembrie.
Local
În microbuz se aflau două persoane, care au reușit să iasă singure. Microbuzul a ars în proporție de 50%.