ARAD - Milicici Dolinar zis Doli vrea o confruntare cu martorul sub acoperire Nelu Pop din dosarul Trifa.
ARAD - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis: cinci ani de închisoare pentru Milcici, Siegmeth şi Costea.
ARAD - Milicici Dolinar zis Doli şi Flavius
Costea, condamnaţi în dosarul Siegmeth, au fost
eliberaţi vineri noaptea, din penitenciar.
BUCURESTI - Milicici Dolinar zis Doli şi Costea
Flavius, condamnaţi la câte trei ani de
închisoare în cazul Siegmeth, au fost
transferaţi la Bucureşti, pentru audieri. Cei doi
sunt audiaţi de procurorii Parchetului General.
Mapamond
În urmă cu 40 de ani, pe 26 aprilie 1986, la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl s-a produs o explozie, în urma căreia un nor radioactiv a cuprins întreaga Europă.
Local
Europarlamentarul arădean a făcut parte din delegația care a asistat la Sfânta Liturghie în Bazilica Sfântul Petru.
Local
Femeia care a rămas fără casă, după incendiul de la Șiria, era asistentă pe ambulanță.
Local
DSVSA anunță că există indicii referitoare la intoxicația juniorilor de la Steaua, iar restaurantul incriminat a fost redeschis.
2
UT Arad
ARAD. Comisia Centrală de Arbitri l-a trimis în play-out pe cel mai bun arbitru român al momentului!
Local
ȘIRIA. O femeie și cele două fiice ale ei au rămas fără absolut nimic, după incendiul de vineri noaptea, care a distrus două case din comuna Șiria.
2
Local
O nouă companie a Municipalității, Arad Energy, va prelua activitatea falimentarei CET Hidrocarburi.
3
România
GALAȚI. Drona rusească căzută sâmbătă dimineață într-o gospodărie din municipiul Galați a fost detonată în jurul orei 14,20, într-o zonă de siguranță de lângă lacul Brateș, fiind oprită circulația autovehiculelor pe drumul național DN 26, situat în apropiere, timp de 15 minute înainte de detonarea controlată efectuată de către autorități.
6