ARAD. Asociaţia „Românii Independenţi din Serbia”, cu sediul în Vârşeţ, a fost beneficiara unei donaţii, constând într-o multifuncţională profesională. Donaţia, realizată prin intermediul Asociaţiei „Noul Iluminism Balcanic”, a fost efectuată de către firma „PMA INVEST” din Cluj-Napoca.
ARAD. Spitalul Județean Arad a mai primit o donație constând în mobilier în valoare de aproximativ 10.000 de euro. Gestul a fost făcut prin intermediul Asociației de Prestări Sociale și Educaționale de Utilitate Publică și Privată din Germania, o asociație care a mai intermediat trei donații către unitatea noastră medicală.
ARAD. Consilierii județeni sunt chemați săptămâna viitoare în ședință ordinară, iar unul dintre proiectele de pe ordinea de zi se referă la aderarea Consiliului Județean Arad (CJA) la The Open Network for Community Development (Reţeaua deschisă pentru dezvoltare comunitară).
ARAD. 150 de paturi, perne, saltele şi plapume, în valoare totală de 15.400 lei. În asta constă donaţia făcută filialei judeţene de Cruce Roşie de către Fundaţia „Karmel International, Enschede”, Olanda (preşedinte J.A. Hoogeveen). Transportul umanitar are la bază buna colaborare dintre cei doi parteneri.
ARAD. „Ajută-mă să-i ajut!!!”. Asta cere consilierul judeţean Mircea Onea, locuitorilor din Nădlac, oraşul în care alesul locuieşte.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Local
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România.
5
România
În 2026, România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 devine 04:00. Această zi de duminică va fi cea mai scurtă din an, având doar 23 de ore.
1