Aceasta este o organizație non-guvernamentală înființată în aprilie 2012 de parteneri din România și din Belgia, având ca scop asigurarea vizibilităţii, sinergiei şi sustenabilităţii parteneriatelor româno-belgiene din domeniul dezvoltării comunitare, dar şi dezvoltarea acestei reţele de acţiune prin colaborare şi schimb de experienţă cu organizaţii naţionale şi/sau internaţionale interesate de domeniul dezvoltării comunitare, după cum spun reprezentanții CJA. În prezent, funația asigură schimburi de experiență, dezvoltarea de proiecte și acces la banca de materiale (colecție online de resurse educaționale și modele de acțiuni). Prin aderare, CJA devine membru, iar nivelul contribuției anuale este de 50 de lei.
50 de lei de la CJA pentru o fundatie
Reactualizat la:
ARAD. Consilierii județeni sunt chemați săptămâna viitoare în ședință ordinară, iar unul dintre proiectele de pe ordinea de zi se referă la aderarea Consiliului Județean Arad (CJA) la The Open Network for Community Development (Reţeaua deschisă pentru dezvoltare comunitară).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Dacă în ultimii cinci ani media unui împrumut a fost de 2.500 de lei, în prezent este de 7.000 de lei, bani care trebuie restituiți în 12 rate lunare.
Local
Chestorul Dan Stoicănescu, inspectorul șef al IPJ Arad, este acuzat de Sindicatul Europol că folosește mașina de serviciu pentru naveta Arad-Timișoara, cu toate că primește bani „de chirie”.
Local
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi când producătorii agricoli mai pot depune cereri de sprijin pentru despăgubiri.
Mapamond
Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, în alegerile de la jumătatea mandatului, înregistrând victorii de amploare care au pătruns adânc în fiefurile republicane, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au transmis o critică usturătoare președintelui Donald Trump, transmite miercuri Reuters.
1
ARADON Sport local
Brankica Hadzovic, fostul căpitan de la FCC Baschet UAV Arad și actualul manager al clubului, se luptă de peste doi ani cu un cancer agresiv la sân, care s-a extins la ficat. Sârboaica a vorbit despre pierderea tatălui său, trecerea la chimioterapie, dezamăgirea că nu a dat rezultate, plecarea la tratament în Turcia și ajutorul primit din partea oamenilor.
Mapamond
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa.
România
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!