ZURICH - Nouă candidate pentru organizarea ediţiilor din 2018 şi/sau din 2022 ale Cupei Mondiale şi-au depus dosarele, vineri, la sediul FIFA de la Zurich.
ARAD - Înfăţişarea de azi de la Tribunalul Arad a durat, contrar tuturor aşteptărilor, doar două ore.
ARAD - Miercuri, pe 12 mai, are loc încă o înfăţişare în procesul ce se judecă la Tribunalul Arad şi în care primarul Gheorghe Falcă este acuzat de fapte de corupţie, alături de cei doi patroni ai firmeiElecon şi de un funcţionar din Primăria Arad.
ARAD - Câteva precizări privind modificările aduse de Legea 49/2010, la Legea 19/2000.
ARAD - Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor au înregistrat în primul trimestru al acestui an, 689 de infracţiuni economice, 211 fiind declinate spre competentă soluţionare parchetelor competente.
Local
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
1
Local
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
1
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.