ARAD - Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au fost sărbătorite prin ample manifestări organizate de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.
Prof. univ. dr. Silviu Sofronie, consul Onorific al Republicii Moldova, la Timişoara, i-a acordat ieri, cu ocazia inaugurării sediului Consulatului Onorific al Republicii Moldova din Timişoara, d-lui prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Diploma de Excelenţă în semn de apreciere faţă de bune relaţii dintre UVVG şi Republica Moldova.
ARAD - „Şcoala Primară Vanda-Study International este situată în cadrul noului campus al UVVG Arad, în incinta Liceului Particular nr.1, într-o aripă separată, pusă la dispoziţia noastră de conducerea Universităţii, rector prof. univ. dr. Aurel Ardelean, cu generozitate şi clar-viziune asupra viitorului acestor copii - spune prof. dr. Vanda Stan.
ARAD - Universitatea Nyíregyháza în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” aplică cu succes proiectul „Studiul in vitro al unor extracte vegetale de origine naturală, cu accent pe efectul lor potenţial antitumoral” desfăşurat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu aproximativ 500 mii euro.
ARAD - Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a participat miercuri şi joi la dezbaterile Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României, privind noua lege a educaţiei.
Din cei 931 de candidați înscriși, doar 796 au ajuns să își predea lucrările scrise la finalul probei din cadrul examenului de titularizare.
Conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) nu mai primește petrol din Kazahstan, după ce luni a suspendat încărcările de țiței pe nave, din cauza atacurilor asupra petrolierelor la terminalul său de la Marea Neagră, au declarat marți seara, pentru Reuters, trei surse din industrie.
Peste 70 de specializări din liceele arădene au ultima medie de admitere mai mică de 5. Una singură din Arad se află în top 50 la nivel național.
Deputații se vor reuni în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie, a decis miercuri Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Povestea medaliei de argint la Internaționala de Chimie s-a scris cu multă muncă, pasiune, sacrificii și un profesor dedicat performanței.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad a inaugurat NextGenDent – Centrul de Simulare Stomatologic.
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
1
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
2
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1