I-ați putut admira sâmbătă în fața Primăriei Arad când au defilat impecabil și au cântat din toți rărunchii imnul național. Au pus suflet și s-a văzut asta. Au făcut nenumărate repetiții pentru a arăta și a defila fără greșeală, asta e ceea ce numesc americanii "perfect timing". S-a văzut pe fața lor mândria de a fi pompieri, de a salva vieți, de a salva oameni aflați în situații fără de ieșire.
Local
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, între cei doi minori nu ar fi fost raportate conflicte anterioare.
Local
„Pacienta a refuzat să fie internată și a semnat refuzul, în prezența aparținătorilor, solicitând să se deplaseze la Timișoara, deoarece sarcina a fost monitorizată acolo, la o clinică privată.”
Mapamond
Bilanțul exploziei înregistrate luni la o fabrică de artificii din centrul Chinei a urcat la 37 de morți, în timp ce o persoană rămâne dată dispărută, a anunțat vineri postul național chinez de televiziune CCTV, citat de dpa.
România
Una dintre ele a avut contracte şi în oraşul nostru. Altă firmă are şi în prezent 17 obiective în pază.
Local
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA.
Local
Un grup de elevi ai Liceului de Științe Aplicate Arad, în colaborare cu elevi ai Liceului Tehnologic „Francisc Neuman”, a realizat filmul documentar „Francisc Neuman - Identitate, Memorie și Patrimoniu Urban”.