Constanța. Zilele trecute, în orașul de la malul Mării, a avut loc prima competiție juvenilă a anului la lupte greco-romane, rezervată cadeților. Aradul a fost reprezentat de sportivi ai LPS, antrenați de Ovidiu Burghelea și Ioan Coste.
ARAD. În urmă cu puţine minute, pe terenul Motorul din Aradul Nou, s-a încheiat primul joc din cadrul turneului Elite Cup, cea mai importantă competiţie fotbalistică juvenilă găzduită de Arad în ultimii 20 ani.
MELBOURNE. Nu mai puțin de 126 de minute a durat confruntarea dintre tenismanul arădean Marius Copil și belgianul Kimmer Coppejans (20 de ani; locul 246 ATP), din primul tur al calificărilor Australian Open, încheiată cu o victorie românească în trei seturi, 7-6 (3), 5-7, 6-4.
Facultatea de Științe Juridice din cadrul UVVG organizează prima Școală de vară internațională cu tema „Dreptul European”.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată