Firenze - Avocaţii lui Mutu pregătesc apărarea, deoarece o decizie se poate lua la data de 20 martie.
ARAD - La Grupul Şcolar „Iuliu Maniu” Arad, a avut loc, zilele trecute, o amplă acţiune de informare a elevilor cu privire la riscurile consumului de alcool, tutun, droguri, substanţe şi plante etnobotanice, desfăşurată în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Agenţia Naţională Antidrog ARAD şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog.
Gigi Becali: „Eu nu zic că naţionala nu avea nevoie de el, eu nu zic că e cel mai bun atacant român, dar nu mă interesează Mutu.
Mutu a fost depistat iar pozitiv la un control făcut după meciul câştigat de Fiorentina cu Bari. Mutu riscă patru ani de suspendare. Gică Popescu spune că Mutu trebuia să fie atent la ce substanţe foloseşte!
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.