Un oraş altfel decât îl vedem zi de zi. O imagine de la înălţime, pe timp de noapte, diferită de cea cu care suntem obişnuiţi să o vedem atunci când trecem pe stradă sau îi aruncăm o privire fugară de pe geamul maşinii. Două minute şi jumătate pentru un altfel de oraş. Filmuleţul a fost realizat de Mircea Moisescu şi postat pe youtube.
Mapamond
Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului, subiect de conflict cu SUA, „chiar dacă ni se va impune un război”, a declarat duminică șeful diplomației iraniene, la două zile după negocieri cu Washingtonul asupra programului său nuclear, informează AFP.
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
3