CJA anunţă că o comisie a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului va veni la Arad pentru a proceda la predarea-primirea amplasamentului şi a da ordinul de începere a lucrărilor cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, în care Aradul va beneficia de modernizarea a 307 km de drum, în contul a 330 de milioane de lei.
ARAD. Şoferii pot circula mai liniştiţi spre ieşirea din ţară, respectiv spre Nădlac. După ce iarna a măcinat adânc în şoseaua care leagă municipiul de oraşul de graniţă, muncitorii au venit şi au reparat stricăciunile. Gropile adânci de până la 15-20 de centimetri au fost acoperite, iar acum drumul este drept „ca-n palmă”.
ARAD. Consilierii judeţeni au aprobat demararea modernizării a 2,64 de km de drum care va face legătura între oraşul Pecica şi viitorul pod care va lega nordul judeţului de sudul acestuia, respectiv Pecica de Sânpetru German.
ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) începe anul în forţă, demarând modernizarea a aproape 30 de kilometri de drum.
ARAD. Cei de la CNADNR spun că drumul este încă în garanţie, iar recepţia finală a modernizării va fi realizată la vară.
România
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional un articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, articol care prevedea că Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector la Inspecția Judiciară este aprobat prin ordin al inspectorului-șef.
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
1
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
1
Mapamond
Comisia Europeană (CE) a reafirmat miercuri importanţa legăturilor de securitate ale UE cu Statele Unite, după ce preşedintele american, Donald Trump, a atacat din nou NATO şi a ameninţat că se va retrage din Alianţă, informează EFE.
1
Local
O seară de înălțare sufletească la Șicula, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului.