Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni cinci zile de doliu naţional după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter şi l-a desemnat preşedinte interimar pe prim-vicepreşedintele Mohammed Mokhber, a relatat agenţia oficială de presă iraniană IRNA, preluată de Reuters şi AFP.
Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce echipe de căutare au localizat epava aparatului de zbor în provincia Azerbaidjanul de Est, informează Reuters.
Local
O nouă zi a Operațiunii Jupiter vizează (și) Aradul, joi desfășurându-se percheziții în zona Ineului.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.