Copiii din Vinga au adunat gunoaiele din localitate, în urma unei acţiuni de ecologizare organizată de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara.
Organizaţia PSD Cluj şi tinerii democrat liberali clujeni vor sărbătorii ziua internaţională a muncii, 1 mai, organizând mai multe acţiuni de ecologizare în pădurile din Hoia şi Făget, dar şi la Tarniţa.
Din iniţiativa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, o echipă de 35 de funcţionari publici din cadrul instituţiei, în colaborare cu angajaţi ai Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo au întreprins vineri o acţiune de voluntariat care a vizat ecologizarea traseului deschis turiştilor din Cheile Turzii, Rezervaţie Naturală de interes naţional şi Site Natura 2000, aflată în custodia Consiliului Judeţean.
ARAD. Tinerilor conservatori din Municipiul Arad li s-a refuzat, de către Primărie, demararea unei acțiuni de ecologizare în parcul şi pe lacul de la Podgoria. Motivul : se făcuse deja un contract cu o firmă specializată să adune peturile şi celelalte gunoaie din parc şi de pe suprafaţa lacului.
GHIOROC. Un grup de 5o de elevi şi 4 cadre didactice de la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” Arad au participat la acţiunea de ecologizare a malurilor lacului Ghioroc, fiind sprijiniţi şi de autorităţile locale.