Județul Arad deschide tot mai multe proiecte de investiții în infrastructura rutieră, cu finanțare europeană. Drumul expres Arad – Oradea și Centura de Est sunt cele mai recente dintre ele, însă multe altele au fost demarate cu finanțare guvernamentală, cu ajutorul Guvernului PNL. Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, ne-a oferit mai multe informații referitoare la lucrările începute, ce vor fi finalizate în următorul mandat.
Ce înseamnă să te implici în viața comunității, să poți aduna tinerii, să-i unești prin proiecte în care se regăsesc interese comune? Glad Varga a făcut asta încă din liceu, iar voluntariatul și implicarea au devenit un mod de viață pentru el. Pasul următor a fost unul firesc: asumarea unor responsabilități în comunitate. Glad Varga este parlamentar PNL și se luptă de acolo pentru protejarea pădurilor, pentru un mediu nepoluat și pentru viitorul arădenilor.
Singurul partid care are un plan clar pentru depăşirea crizei în care se află ţara este PRO România. Cele 5 PRO-misiuni care ne ajută să depăşim situaţia grea în care ne-au adus pandemia şi incompetenţa Guvernului PNL sunt: venit minim de criză pentru toţi românii care rămân fără salarii, scutirea de impozite pentru firmele afectate de criză care rămân în activitate şi păstrează locurile de muncă, testarea în masă pentru absolut toţi românii, pentru a evita restricţiile care nu rezolvă mare lucru, deschiderea imediată a şcolilor şi redarea demnităţii pentru cei care poartă haina militară.
În afara primarului-interimar, Marin Lupaș (PRO România) este singurul candidat la Primăria Municipiului Arad cu experiență în administrația locală. Ceilalți sunt fie parlamentari (PSD, USR), fie directori de deconcentrate actuali (UDMR) sau foști (Partidul Republican) sau în cel mai bun caz pastor (PMP).
Mapamond
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi, în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia şi Ucraina va veni „mai devreme decât se crede”, notează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat marți că documentele administrației SUA vor utiliza, de acum înainte, termenul de „super-inteligență” în loc de „inteligență artificială” și a reiterat afirmații anterioare conform cărora avertismentele privind inteligența artificială ar fi o farsă, relatează Reuters și AFP.
Mapamond
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți în a face față provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters și AFP.
1
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Local
Cluburile Rotary din Arad au primit vizita oficială a Guvernatorului Districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, Cristian Liviu Ilie.
Local
Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta ar putea fi legat, în viitor, prin trenuri directe de mai multe orașe din estul Ungariei, dar și de România.
3
UT Arad
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.
2
Local
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.