aradon.ro Web analytics


Admiterea la liceu a devenit o simplă formalitate pentru absolvenţii de clasa a VIII-a care au intrat cu medii de repetenţi.
ȘIMAND. Elevi de la 16 instituţii de învăţământ, din judeţele Timiş şi Arad, au participat la ediția cu numărul doi a Crosului Olimpic, organizat în Șimand, de către catedra de educație fizică și sport a școlii din localitate, condusă de prof. Daniel Mărcuș, și COSR filiala Arad, director prof. Ioan Marconi.
ARAD. Astăzi a început bacalaureatul. Prima probă: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Sunt înscrişi 3.301 de elevi arădeni din care 915 au recunoscută proba şi au scăpat de evaluare. Cei peste 2.300 de elevi rămaşi în examen vor fi examinaţi în perioada 10-12 iunie în centrele de examen şi vor primi unul din cele patru calificative: începător, mediu, avansat sau experimentat. Indiferent de calificativ, sunt consideraţi promovaţi şi pot intra în examenele scrise.

Local

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 04-10-2026 sunt următoarele:

România

Șoc pe calea ferată. Un grup de 50 de elevi a fost lăsat pe peron de trenul care trebuia să îl aducă la Oradea
Un grup de aproximativ 50 de elevi, minori și majori, de la Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea, alături de conducerea Consiliului Elevilor, a rămas, duminică dimineața, 4 octombrie, în halta Mihai Bravu, care deservește comuna Roșiori.

Local

Mici și mari cercetători, la Complexul M al UAV
Sute de curioși de toate vârstele au trecut pragul Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu”, la Ziua Cercetătorilor.

Mapamond

Cancelarul Merz îi cere, de la Kiev, președintelui Putin să pună capăt „războiului său lipsit de sens”
Cancelarul german, Friedrich Merz, i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un „război lipsit de sens”, în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE. 1

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 4, Etapa 7

ARADON Sport local

Liga 3, Seria 7, Etapa 7

Local

Siguranța elevilor, misiunea polițiștilor în noul an școlar
Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu celelalte structuri din I.P.J. Arad, și cu sprijinul jandarmilor, au reluat activitățile desfășurate în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.

Local

O tânără de 25 de ani din Seleuș s-a răsturnat cu ATV-ul la Arieșeni

Local

ITM, cu ochii pe agricultură
Timp de câteva luni, inspectorii ITM Arad au efectuat acțiuni de control la angajații din sectorul agricol cu scopul de a diminua riscurile de accidentare. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.