Printr-un proiect derulat în cadrul programului elvețiano-român, pentru reabilitarea reţelei de transport și distribuţie a energiei termice.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh, a semnat contractul pentru finanţarea proiectului „Iluminat public cu LED în Municipiul Arad”, proiect ce va fi derulat prin Programul de cooperare elveţiano-român.
Se va alege cu franci elveţieni. Este vorba de Primăria Arad, a cărei reprezentanţi au semnat marţi contractul de asistenţă pentru proiectul finanţat de guvernul elveţian şi care va aduce în visteria Aradului, la final, 10 milioane de franci elveţieni.
Local
Primăria oraşului Sebiş a construit primele locuinţe cu ajutorul fondurilor europene, finalizând 24 de apartamente într-un bloc, care vor fi date unor familii cu venituri mici, în timp ce cererea ar fi de două ori mai mare.
România
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut, în România, cu 24,4% în decursul lunii februarie a acestui an faţă de perioada similară din 2025, marjă în care autoturismele „electrificate” au raportat o diminuare de 3%, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), publicate luni.
Local
Un eveniment caritabil dedicat sprijinirii femeilor aflate în situații vulnerabile va avea loc sâmbătă, 14 martie, în organizarea asociațiilor Cavalerii Templieri Sfântul Martin – Comanderia Arad OSTSM și Lions Club Arad.
Local
Artistul fotograf Mircea O. Boran își celebrează parcursul artistic printr-o expoziție aniversară, care îl va aduce în prim-plan și pe fiul acestuia.
1
Mapamond
Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, la aproape 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale, transmit DPA și Reuters.
România
Sfinții 40 de Mucenici și-au dat sufletele în mâinile Domnului în timpul împăratului Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie.