Un bărbat de 51 de ani, din Cicir, a fost reținut de oamenii legii după ce a pătruns în casa fostei sale concubine, printr-un geam lăsat deschis. Odată pătruns în imobil, bărbatul, care se afla și sub influența băuturilor alcoolice, a lovit-o pe femeie. Mai trebuie menționat faptul că pe numele fostului concubin fusese emis deja ordin de protecție, tocmai pentru a o proteja pe femeie de el.
O femeie din Mehedinți, participantă la un scandal ce a avut loc între mai multe persoane, în stația de carburanți, la pasajul Grădiște, a ajuns într-un centru de carantină instituționalizată din Arad. Pe numele femeii era emisă o alertă de coronavirus, ce o obliga să stea în carantină până în 5 martie inclusiv.
UT Arad
Nici bine nu a pășit în sala de conferințe, că a și început să se dea în spectacol.
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
România
Moody's a menținut vineri ratingul atribuit României la „Baa3”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
UT Arad
A fost 0-0, după două reprize diametral opuse. Arădenii au ratat în prima repriză, oaspeții, în cea secundă.
2
Mapamond
O curte de apel federală a blocat vineri construcția la Casa Albă a sălii de bal de mari dimensiuni dorite de președintele Donald Trump, informează AFP și Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare proiectul de lege privind metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.
ARADON Sport local
Alți doi sportivi legitimați la CS Universitatea Arad au avut prestații bune la Oradea, în competiția juniorilor.
Local
Sute de credincioși au trecut, vineri, pragul Bisericii Minoriților din Arad pentru a se închina Relicvei Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în municipiu și, totodată, pentru prima dată în România. Evenimentul face parte din pelerinajul organizat în cadrul Anului Jubiliar Franciscan 2026.
1
Local
Castelul Mocioni din Bulci, aflat în proprietatea Municipiului Arad și nefolosit ca unitate sanitară de 15 ani, ar putea primi o nouă destinație. Consiliul Local este chemat să își dea acordul de principiu pentru transformarea monumentului istoric într-un centru multifuncțional, însă decizia finală depinde de aprobarea Ministerului Sănătății.
1